De ce, domnule Ponta?

Ponta a jucat pe subiectul Roșia Montană și pentru cei din stradă, și pentru mineri, a balansat între toți, părând că le dă tuturor dreptate. A combinat un transfer de personalitate cu cel de responsabilitate, până în momentul în care, ieșind din mină, a băgat Parlamentul în subteran. A recunoscut că le-a permis și protestarilor din Piața Universității să blocheze strada, dar i-a aruncat și pe aleși în gura minerilor.Se împlinesc aproape trei luni de când premierul Ponta s-a despărțit pe subiectul Roșia Montană de deputatul Ponta, iar de atunci nu a explicat niciodată de ce nu trebuie susținut proiectul Roșia Montană.

La mijlocul lunii iunie, în momentul dedublării sale, prim-ministrul Victor Ponta a promis că proiectul de lege privind exploatarea de la Roșia Montană nu va pleca din Guvern spre Parlament până anumiți pași obligatorii nu vor fi îndepliniți. De atunci și până astăzi, contractul a fost renegociat și s-au obținut mărirea gradului de participare a statului român și majorarea redevenței.

Nu știm nimic despre ceea ce domnul Ponta a insistat, pe când se afla în Opoziție, că reprezintă condiția obligatorie pentru realizarea proiectului: finalizarea studiilor de mediu, dar și a celor privind necesitatea investițiilor. Asta a fost promisiunea cu care Ponta a câștigat alegerile: nu se face fără acordul de mediu.

Deși premierul Ponta a spus că va prezenta toate datele pentru ca parlamentarii să voteze în cunoștință de cauză, nu s-au arătat nici măcar o dată care sunt rezultatele studiilor de mediu. Mai populist și mai ușor a fost să-i trimită pe toți parlamentarii în mină, să verifice cu spatele lor furia minerilor angajați de Gabriel Resources.

Pe fondul protestelor din stradă și scindării societății, completate cu o criză politică în interiorul USL, strategia premierului Ponta pentru convingerea opiniei publice și a clasei politice de necesitatea proiectului s-a legat în mod special de despăgubirile gigantice pe care statul român le-ar avea de plătit din cauza nerealizării proiectului minier de la Roșia Montană.

Conferința ministrului delegat Dan Șova a fost o pledoarie pentru acest proiect, pesedistul încercând să convingă pe toată lumea că firma canadiană are tot dreptul să ceară despăgubirile.Sperietoarea eventualelor despăgubiri, care ar urmau să fie solicitate în instanță României, a fost intens folosită, și de premierul Ponta. În schimb, a trezit iritarea lui Crin Antonescu, neinformat nici măcar de propriii miniștri de existența acestora.

Pentru a arăta cum s-a schimbat discursul lui Ponta în ultimele luni poate fi consultată și afirmația din luna iunie despre proiectul Roșia Montană care suna așa: „dacă se aprobă bine, iar dacă se respinge…la fel de bine”. La începutul verii, dispariția câtorva miliarde de dolari în buget, era „la fel de bine” și nimeni nu a tras atunci semnalul de alarmă. Varianta plății unor despăgubiri era trecută în plan secund, fără ca miliardele să fie menționate. Ea a fost folosită mult mai târziu, pe ultima sută de metri.

În aceste condiții, în care anumite capitole ale afacerii Roșia Montana nu sunt foarte bine explicate și lămurite, este de datoria domnului Ponta să răspundă sincer la întrebarea: „care sunt motivele pentru care deputatul Victor Ponta votează împotrivă?”.

Asta dacă opțiunea sa pentru un vot negativ pentru proiectul Roșia Montană a rămas de actualitate și premierul Ponta nu l-a convins pe deputatul Ponta despre necesitatea acestei investiții. Asta dacă vizita în mină nu i-a produs premierului o nouă mutație semnificativă și i-a schimbat votul.

Și pentru ca răspunsul să fie complet, acesta ar trebui să vină din partea tuturor ipostazelor în care se află „domnul Ponta”: premier, deputat, președinte de partid, tată și soț.

Deci, domnule Ponta, mai susțineți că veți vota în Parlament împotriva proiectului minier Roșia Montană și dacă da, de ce o faceți? Dacă nu, spuneți că votați pentru Roșia Montană. Nu se mai poate și cu minerii, și cu cei din Piața Universității.